Totalul afișărilor de pagină

marți, 4 noiembrie 2008

Amintiri...





Iarba dintre şine


Drumul e gol. Vântul stârneşte valuri în lanurile de grâu. Cumpăna înaltă a fântânii apleacă cerul într-o parte. Jgeabul s-a uscat de singuratate. Şi terasamentul de cale ferată, care trece în paralel cu drumul, e tot gol.
Mă gândesc că, pe şinele ruginite, n-a mai trecut nici un tren de la începutul lumii. Doar o amintire amăgitoare... Da, am început să te iubesc când iarba începuse să crească printre traverse. Mă clătinam visătoare pe şina îngustă şi tu mă ţineai de mână; îmi spuneai doar ce copilă sunt. Treceam zilnic pe aici. Înfloriseră o mulţime de maci si păpădii. Dar mai ales maci. Roşii. Terasamentul era gol şi pe vremea aceea. Îmi lăsam tălpile scrijelite de pietre şi apoi le dansam în iarba firavă. Alergam să prind soarele şi să-l arunc hăt, în marea albastră din închipuirea mea. Ah, şi ce dor mi-era de mare!
Întotdeauna am vrut să ajung până la capătul acelor şine, să le ştiu povestea întreagă. Niciodată nu m-ai lăsat. Mă prindeai de mijloc şi-mi spuneai râzând că e prea departe. Începeam să râd şi eu renuntând să mai alerg înainte. Alergam înapoi, ca racul. Până la fântână. Eram singurii care ne înduram să stăm lângă cumpăna ei. Şi să desenăm, în pământul jilav din jur, urme desculţe de paşi. Scoteai apă rece şi bună şi buzele mele ameţeau de sete. Şi tu spuneai iar că sunt o copilă a verii.
Acum trec singură pe lângă visele adormite între cei doi şerpi de metal, prin bălăriile ce aproape au acoperit cărarea vieţii, pe care am alergat mereu singură. Chiar că eram o copilă. Îţi mulţumesc că mereu mă opreai din goana mea inconştientă. Toate sunt amintiri: macii cu care nu m-am jucat niciodată şi de care, de atunci, nu mi-a mai fost dor. Decât azi. După atâta timp m-am întors. Acelaşi drum, altă poveste. Alt cer, alt apus, alt timp. Nici nu mai cresc maci printre şine- doar păpădii. E un sentiment ciudat, de oboseală parcă. Nu te caut. Să nu crezi c-am venit aici ca să te caut. Aştept doar să mai mişte cineva pământul şi să răsară şi altceva, în afară de buruieni, printre vechile şine de tren netrecut.

Un comentariu:

  1. Ma cuprinde uneori un dor nespus, dorul atator momente ce nu se vor intoarce nicicand, momente pastrate intr-un colt neumblat al sufletului, atat de neumblat incat s-a imprafuit de trecerea timpului...si regrete, regrete zadarnice care se vor imprafui si ele probabil...
    Textul acesta isi gaseste ecou in coltul sufletului meu, poate pentru ca il cunosc.., poate pentru ca eu l-am cunoscut pentru prima oara...

    RăspundețiȘtergere