Totalul afișărilor de pagină

marți, 15 decembrie 2009

Alandala prin mine





Sunt multele cuvinte stranse la o masa, la un scaun,
la un pahar, la o strigare disperata.
Nu as vrea sa fiu licoarea care-mi curge prin vene si
totusi as vrea sa ma-mbat cu trecerea ei telegrafica.
Ca un Orient Expres, ca apa oparita pe piele, ca sangele
cazut pe pamant.

Sunt stanga, verde, intepatoare, dificila, moale, uscata
pestrita, stramta, lucioasa, mov.
Sunt cuvinte scorojite pe butuci singuri,
sunt deasa de amintiri tipatoare si vaga de imagini.
Mi-e dor de povesti de cuvinte, de basme de cuvinte,
dar mai mult mi-e dor de poezii necuvantatoare.

Mi-e dor de tacerea cuvintelor mele! SI TOTUSI...
...unde esti TU?!
Mai aromat si mai personal aici

duminică, 13 decembrie 2009

Lista unei fete cuminti!





Am fost cuminte. Da, cea mai cuminte. M-am purtat frumos,
mi-am aranjat parul, m-am imbracat cu cele mai frumoase hainute, am avut mereu unghiile facute, buzele rujate, pielea stralucitoate si ochii fardati. Nu mi-am uitat niciodata cheile pe banca din parc si nici oglinda in banca de la facultate. Mi-am sters mereu cizmulitele, am reusit sa-mi pun flecuri noi ca sa nu mai tropai, mi-am cumparat zeci de carnetele si mi-am notat pe fiecare fila sa nu uit sa inchid geamul cand plec de acasa.



Am fost cuminte, spune tu daca nu am fost! Te-am sarutat zilnic, in somn, pe umar, pe spate, pe degetele de la maini, ti-am pregatit micul-dejun si cafeaua ta cea tare. M-am jucat in spuma ochilor tai si i-am inchinat sufletului meu zi dupa zi. Ti-am facut cele mai bune prajituri si ti-am dat cele mai calde imbratisari. Ti-am citit versuri de amor si am dansat pe melodii dintre cele mai dragi noua. Ti-am sarutat urechiusa si nasucul si ti-am urat "O zi usoara!". Te-am iubit ceas de ceas si am ales sa te am in gand fara intrerupere.


Am fost cuminte, icoana mea! Da; zi-mi ce merita o fata atat de cuminte?! Nu-mi raspunde! Deja simt ca detin tot ce merit!
Mai aromat si mai personal aici

marți, 29 septembrie 2009

Drum





Tramvaiul numit Dorinta a oprit prea devreme
din drumul lui aparent etern.
Eu nu eram in statie, iar copilul care ma ruga
sa ma grabesc, era chiar Dumnezeu!

Mai aromat si mai personal aici

Fara...





A sunat telefonul si am raspuns: "Alo!"

Se auzea doar o vioara murind.

O respiratie topind linia, auzul si inima.

Am strigat: "Nu pleca! nu te schimba!

Nu ma ucide si pe mine!"

Respiratia s-a frant, vioara a scos un sunet

aproape mut in departare.

"Inchide!"- te-am auzit soptindu-mi si

luandu-ma in brate.

"Promit ca daca vreau sa-mi sinucid iubirea,

am s-o fac in tine."- e tot ce mi-ai fagaduit

si ai plecat_ Nu te-am mai vazut.

Poate te-ai schimbat.

De atunci incerc sa-mi sinucid iubirea

in amintirea ta, dar nu pot, nu stiu sa traiesc

decat cu ea!

Mai aromat si mai personal aici

joi, 9 iulie 2009

Regretele mine-lui


S-a spart paharul care purta in el 

gustul intepator al dragostei,

Al patimei si al orbirilor constante.

Sa ne jucam cu cioburile, ar insemna sa ranim mainile

care-au atins pana acum doar trupuri perfecte.

Sa uitam, ar insemna sa fim imbecili!

Te rog macar sa strangem vinul rosu de pe jos!

Sa-l gustam plat, murdar, sa ne manjim.

Dintre toate cioburile, esenta salbatica a vinului varsat

ne mai aduce aminte azi de dragoste!


Mai aromat si mai personal aici

Psiunile mine-lui


Saruta-mi rosul de pe unghii,

impodobit mi-e sufletul cu rasuflarea ta vicleana,

mintita imi e inima de jocul ochilor tai,

ucis de dor mi-e amorul intre Vivaldi si poezie.

Ineaca-ma intr-o multime de slugi si ridica-ma zeita!

Picura timpul in butoiul spart al vietii.

La o fereastra, Vivaldi imi arata un Stradivarius

si-mi spune ca el te-a facut pe tine, vicleanule,

din muzica si poezia ochilor mei!


Mai aromat si mai personal aici

Bogatiile mine-lui


Da-mi timp sa-mi fac din orgoliu-manusi.

Da-mi ani sa mi-i croiesc in calea maniei tale,

vreau ochi sa-ti vad captuseala sufletului, vreau maini

ca s-o ating! Si iarasi timp ca sa croiesc pe ea cea mai

frumoasa si mai scumpa haina.

Da-mi luxul rasaritului, somniferul dulce al apusului si

vinul scump al ploilor de vara.

Apoi da-mi-te ca sa-mi dogori pe piele si imprima-te

pana ajungi la captuseala sufletului meu.


Mai aromat si mai personal aici

duminică, 28 iunie 2009

Speranta inmuiata-n fum


Te astept. Oglinda s-a plictisit

sa ma picteze- ncercanata, proband

rochii seara dupa seara pentru 

a te surprinde. Dulapul scartaie.

Pantofii albi sau rosii? Dantela

sau satin? Oglinda- oglinjoara,

patata intr-un colt de ceara rosie

a noptilor de vara, zareste-ma

prin fumul gros plouat de scrumiera!

Tot eu, Imbracata! Clipesc, ma apropii

si tac. Nu vii nici azi, poate nici maine...

dar eu ca fraiera ma tot imbrac! 


Mai aromat si mai personal aici

luni, 22 iunie 2009

Mi-am visat viitorul copil...

Cu chipul tau, cu lumina mea,

cu gropite si ochisori verzi!

Te-am vazut sarutandu-mi umarul gol,

apoi cotul si mana.

Ne-am privit cum faceam dragoste 

pe acoperisul unei cladiri inalte

si cum trageam obloanele caminului nostru!

Apoi copilul ridica manutele spre cer,

spre copaci, spre noi!

Subit, corpul nu imi mai cuprinde emotia!

Dragostea mi-a desenat astfel, destinul.


Mai aromat si mai personal aici

duminică, 3 mai 2009

Mahmur?- Aprob!




Iar am ajuns să urăsc urma lăsată de
buzele tale pe gura paharului... Vivaldi,
sudoare, gust dramatizat de aripi frânte,
nopţi neiubite, neculoare.

"Cine sunt?"- mă-ntreabă vinul...
îi răspund - "Un Cupidon ratat!"
Te urăsc pentru că mi-ai schimbat destinul.
...rouge, rose... culoarea drumului spre pat!
Mai aromat si mai personal aici

sâmbătă, 21 februarie 2009

Indura si vei avea!





Cauta-mi privirea in milioanele de
stele rasfirate, cazute si inviate dintre noi!
Undeva, in aerul diform, in munitia grea
a dragostei spulberate, stau doi sori ajunsi
in apusul pleoapelor!

Da-mi mana sa ti-o duc pe rotunjimea lor
si sa simti ca inghiti greu saliva mea,
ca respiri greu aerul meu, ca vezi noapte-n
lumea mea, ca inima nu mai vrea sa bata
singura, calugarita.
... ce vei face, calatorule? vei darama peretii
de sticla ce nu pot fi sparti? vei sapa cu dintii
in pamantul inghetat? vei infige cotul in pulpa
mea vanata?
...te vei uita la cer prin sorii mei apusi, imi vei
saruta crestetul si vei inchina aerul diform
in numele Soarelui, si-al Iubirii si-al Sfantului
Pamant!
Mai aromat si mai personal aici

marți, 10 februarie 2009

Life- power in Piata Romana





-Hai sa ne jucam, zuzu! Sa facem forme nostime
in zatul de cafea si sa ghicim viitorul:
dormi tu in bratele mele sau eu intr-ale tale?!

-Hai sa umflam baloane si sa umplem cerul
de respiratia noastra rotunda!

-Sa ne invartim, zuzu! Pana cadem in iarba rece
a vietii si o lipim de pamant, iar urmele nostre
raman ca doi ingerasi in zapada!

-Hai sa ne gadilam, sa radem d eprostie si snobism,
sa ne imbracam altfel, sa ne pupam la fiecare 2 minute,
sa ne alergam in Piata Romana printre gentilomii la costum
si doamne speriate, sa ne ascundem dupa stalpi incolori
si boscheti chei!

-Hai zuzu sa innumaram pasii de la mine pana la tine si apoi
sa-i stergem si sa facem altii a -2-a zi!

-Hai sa ne jucam, zuzu! Ce daca s-a racit cafeaua!
Mai aromat si mai personal aici

luni, 9 februarie 2009

passe recent.




Am trecut prin mult noroi; cerul se unea
de crestetul capului meu si atunci tu
ai desfacut umbrela si m-ai luat de brat.
(nu invers)
m-ai imbracat, m-ai pieptanat, mi-ai pus
tocuri-cui si m-ai pupat ca pe o papusa vie.
mi-ai aratat soarele de dincolo de blocul gri
si mi-ai zis ca am trecut prin noroi pana
am gasit aurul.

... acum stau pe mijlocul zebrei nesigure si-ti
fac cu mana. Tu esti la fereastra, fumezi nelinistit
si faci cercuri de fum in aerul gatuit de fosta noastra
dragoste.
Si eu, pieptanata, am vrut sa am mai mult aur decat se putea!
Proasta!





.....




a- 2 -a POVESTE



Am lasat la tine in torpedou poza in care
ne strambam ca doi copii intr-un parc izolat,
uitat de ochii celor care nu cunosc iubirea.
Fara iarba, fara flori, fara ciment, ura si invidie.
Un parc bucurestean al iubireii egoiste,
impartasita doar cu 2,3 copaci insemnati de scrumul
catorva sute de punkisti nocturni.
Noi ne plimbam ziua si radem in fata unui aparat-jurnal.


Torpedoul tau a ascuns pe rand primele tigari,
prima cutie de bere, prima pereche de desouri.
Astazi te-am lasat in pat; cred ca ma visai, zambeai
in somn; eu plang, ma imbrac in fuga cu o camasa
murdara de durerea plecarii,
iti iau cheile de la amsina si privesc pentru ultima
data peretii vopsiti in grafitti ai scarii ce ne-a fost,
pe rand, tovaras de singuratate!


Aveai o bricheta in torpedou si actele! Acum ai doar poza
cu noi si urma de pe scaunul patat cu durerea plecarii
de pe camasa mea murdara...
Mai aromat si mai personal aici

vineri, 6 februarie 2009

Manelizarea- între belly dancing şi caluşari






Scopul: chipul românului!

Se ia profilul lui Decebal şi se asezonează cu vitejia tulburătoare a Ecaterinei Teodoroiu. Apoi, într-un recipient separat se amestecă "humorul" humuleştean cu romantismul eminescian pe acorduri enesciene. Ornăm acest chip cu ridurile pământeşti ale lui Ilie-Moromete Ilie, dar şi cu "tinereţea fără bătrâneţe" a Guvernului sau " bătrâneţea efervescentă" a valorii guvernamentale. Într-un final, ajungem la dantura extrapolată a lui Guţa( regret că trebuie să-i fac reclamă) şi la blonzimea cu rădăncini "negresse" a dnei. Udrea. De asemenea, recipientul anterior se toarnă peste nonşalanţa băsesciană şi vulcanismul vadim-tudorian, formându-se garnitura gelatinoasă a dansului ţigănesc împresurată de energia căluşarilor. Se ornează după gust: prefăcătorie generală, ruşine neruşinată, zâmbet fad şi fals, dadada şi nununu, ţambal sau fluier. Se lasă câteva minute în cuptorul parlamentar, iar după răcirea de criză se serveşte liniştită, gravă, în paşii fetelor de la Căpâlna! Reţeta de astăzi: chipul românului bulversat şi oscilatoriu, trecut atât prin sabia de fier cât şi prin sabia valutară.
Mai aromat si mai personal aici

marți, 3 februarie 2009

ROMANIA şi... ultimul strat de piele al Babei Dochia





Cel mai rău îmi pare că mă simt nevoită să "morfolesc" menirea acestei pagini. Din umilii mei cititori, aceia care fac săpături în timpul lor liber ca să mai planteze câte o frântura de frumos, marea majoritate se simte înghiontită de prostie. Fraţilor, nu mai suport! M-am născut acum 19 ani într-o altfel de Românie şi acum trăiesc în ţara pe care nu "junii cu forţe noi şi minte multă" au făurit-o, ci într-o ţară murdară de închipuirea democratică lăsată de primul mare post-ceauşist.

Regret că nu continui itinerariul docil al artei şi că trebuie să-l întrerup brusc într-un moment de real dezechilibru şi panică. Sunt chinuită de prostia care nu-şi mai încape în piele şi vrea s-o cucerească şi pe a mea! Adevărul e că am doar două opţiuni, să opresc televizorul sau să-l scot din priză. De ce n-am făcut eu asta şi a trebuit să-l deschid exact în prime-time, nu ştiu?! Toate "madamele" şi les "fufes" şi domni spălaţi în gin şi-n D@G-uri... uriaşa masă de vulgaritate; nici măcar nu e fardată, dată după colţ cumva- este realmente "pe faţă". Păi ce să mai fac eu- de asemenea "june tânăr.."- categoria de după 2000, eu care am aspiraţii jurnalistice, doritoare de schimbări treptate, de instituire a culturii, de valorificare a moralitaţii umane, ce să mai fac eu într-o Românie fără uşi, fără geamuri şi fără măcar prag?

Ştiţi ce mă gândeam? Să scot din circuit întrebarea grosolană şi tâmpită în plenitudinea înţelesului ei, pusă de " bătrânii" neamului: "Ce vrei tu, guriţă, să te faci când vei fi mare?". Mei nene X, eu vreau să mă fac turist adoptat de ţări mai civilizate. Vreau să mă fac turist cinstit, legal, cu acte în regula- vorba aia- şi să-i las pe sir-ii ăştia să-şi umfle în continuare burţile, pe doamnele de societate să-şi etaleze în continuare câte un fake la ştiu eu mai ce bal, pe jurnaliştii şcoliţi în alt domeniu decât în cel jurnalistic să dezbată subiecte agasante, mârâitoare şi putrede cu fiecare blondină inteligentă. Apropo- am luat-o razna acum câteva seri- schimbam canalul- vedeam pe Simona Sensual şi în josul ecranului- 'personalitate 2000 nu ştiu căt- +infinit", apoi vedeam pe una care se certa cu cealaltă şi cu tot clanul la un post-sora, aud de brand-urile Ciumac, Tolea şi restul... intrebare: ori sunt eu nebună si am ratat spectacolul vreunui geniu în viaţa, ori sunt cretini cei care promovează asemenea pierderi de vreme?

Serios, cel mai rău şi de neîndreptat este faptul că însuşi poporul cere să vadă aşa ceva. Audienţele cresc pentru că apar bălbâiţi, anagramaţi, schizofrenici şi doritori de scandal pe sticlă. Şi asta pentru că... aşa cum stă el, românul pe fotoliul lui mai mare în vârstă decât mine şi scuipă o coajă de sămânţă într-un coif- bătător de joc de muncă jurnalistică- şi schimbă el programele în desfăşurarea muncii de frecat menta- ce caută el, sărăcuţul, de fapt? Corect: SCANDAL! ahaaa... şi-l găseşte din plin pe toate posturile. Ce e prost "el capi di tuti capi" să spună nu banului- fie el de prost gust şi ruşinos?! niciodată!

Prin urmare, a apărut o ciupercă într-o zi... şi până în anul curent au apărut atâtea, încât mi-e imposibil, dar şi frică să le ţin numărătoarea. Despre ce aş mai scrie eu la o gazetărie încă nepătrunsă de vicleşugul prostiei? Despre silicoanele sparte ale vreunei "ea", despre măsuri guvernamentale la fel de "sparte", despre cearta dintre vânzătoarea de brânză şi florăreasa, despre tendinţa în modă existentă peste 5 ani, despre "vedeta" fluturătoare de fustiţe? Vai... dar nici n-aş face asemenea compromis! Eu să le promovez unor Nimeni- numele?! Nici măcar nu le ştiu: ce dom'le pe Simona(?!)... o cheamă Sensual(?!)... cu S- de la stress?! Măcar pe Aura- o cheamă Urziceanu, pe Mihaela- o cheamă Mihai, pe Nicu- îl cheamă onorabil, Alifantis. Deci, e clar- voi scrie despre artişti- puţinii(supravieţuitorii) care au mai ramas, şi cei trecuţi în nefiinţă. Artişti ca ei, ca Octavian- Paler, ca Dem- Rădulescu; o să-i adun pe toţi aceştia, din toate domeniile, făcându-le un almanah, sau două, trei... nu "alamanahe", şi o să vreau să-i promovez în străinătate în calitatea mea de turist amator- premierement. Acolo îi va aprecia cineva şi înainte să-i decoreze post-mortem.

Mă credeţi nebună, ştiu! Şi eu încep să mă cred. Îl citesc pe Pleşu acum- Andrei Pleşu " Obscenitatea publică; după ce am aruncat cu sictir în televizorul meu, am început să-i aplaud cartea. Este o oglindă scrisă în ani întregi de gazetărie şi mare dreptate are! România cu tot rahitismul neuronal şi cu toată înjosirea ei purtătore de funde roşii, devine o Americă a tuturor posibilităţilor dobitoace. Ruşine nu mai avem de mult timp, deci până şi negreala stratului de piele s-a spălat cu saliva post-decembristă. Hainele le-am dat rând pe rând jos, pana am ajuns în chiloţeii roz ai domnişoarei (presupun)- Sensual, şi la pielea bronzată artificial a oricărei femeiuşti. Eh, ce ne mai rămâne? Osul decebalic şi traianic( nu şi Remeş) care s-o fărâmiţa şi acela din cauza vânturilor de criză cotrocenice şi a radiaţiilor talk-show- iste!

Paradoxul este că subsemnata are iscălitura "Nu însemn nimic mai mult decât inima mea"- citat din Paler. Şi oare inima... nu e şi ea inundată de prostia minţii? Generalmente
Mai aromat si mai personal aici

joi, 22 ianuarie 2009

Sentinţa orbilor...




Liniştea vieţii îmi cade pe pleoape,
tălpile aşteaptă urmele tale să se întoarcă;
ştiu dorul acesta hulpav şoptind la ureche
că liniştea ta nu mai are cărări,
nici pereche!
Sunt sunet atins de împletirea buzelor tale;
femeie auzită de tine la colţuri, în ploaie;
sunt iar pământ ce cade în mare, o cană
de gânduri, ţigare de dor, ciocolate amare!
Nu mai am ceas, cămaşa nopţilor e veche;
totu-i furtună, cărarea-i perete. Tu nu eşti
Dumnezeu, iar liniştea mea nu mai vrea
nici ea să aştepte!
Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 14 ianuarie 2009

M-am dezbrăcat de tine...


Suntem atât de diferiţi 

încât marea nostră asemănare

este uitarea.

Geamul e spart! Prin el nu trec altceva

decât nişte iele aurii, dezgolite- trimise

de soare. Uit! Şi vreau să uit tot mai mult

pasul tău, urmele din aer lăsate de tine , 

pietrele aruncate, numele de pe copaci,

iarba aplecată spre pământ!

În dansul ielelor abia dacă te mai zăresc!

Ultimele cuvinte din partea mea,

le va rosti uitarea!


Mai aromat si mai personal aici

marți, 6 ianuarie 2009

Ploua pe tabla de sah...


Am mutat regina până în tălpile

regelui, şi singurul drum nestrăbătut

a fost cel al iubirii. Nebunul fluiera când ea se plimba

în zorii vieţii cu-acelaşi trup de pion patimaş-

El a ajuns să-i iubească gâtul alb şi visul

naiv, dar a ştiut să întoarcă scutul atunci când

ochii ei erau gata să arunce iubiri desculţe.

Şi regele, străjerul vălului ei, legăna pleoapele

pe valsul amintirilor străvechi.

Bătrânul rege ştie şi tace! Nu părăseşte cuibul, nu mai

deschide braţele, nu mai priveşte decât în jos,

acolo unde, nesfinţită, regina îi cuibăreşte tălpile 

la marginea nopţii.


Mai aromat si mai personal aici

joi, 1 ianuarie 2009

Opriti timpul...


Da, clipa asta minunata...  Am vrea sa stim ca mainile noastre pot face mai mult decat urme vagi in aerul nevazut. Aceste umbre umane sunt vazute de zei si de fulgere, in zile de sarbatoare, dar si in zile de sarbatoare personala. Am vrea sa invartim cu degetele agile mii de nopti petrecute dormind. De ce sa dormim, cand timpul nu se opreste? De ce sa inchidem ochii cand vantul si soarele si fulgii de nea nu ne lasa s-o facem? Pentru ca suntem muritori si pentru ca ne dam seama de propriile aspiratii in seri de sarbatoare. Am vazut visele in scanteia artificiilor palind. Am stiut ca noi nu vom avea niciodata aceeasi lumina ca ele, dar ne-am ridicat pe varfuri si ne-am fixat privirea tocmai in fumul gros ce-l lasau. Si nu era cenusa. Cenusa umana, ci era fum si atat. 

Avem vise si nu stim ce sa facem cu ele. Daca sa le pastram doar pentru noi, dintr-o expansiune a egoismului, sau sa indraznim sa le pictam forma. Opriti timpul! Asezati-l la masa voastra, dati-i un ceai cald si vorbiti... vorbiti... vorbiti pana cand ceaiul se va raci, parul se va albi, si mainile ridate vor face in continuare urme vagi in aerul fugar, in timp. 

Astazi am invatat ca singura libertate pe care o mai avem este aceea de a visa si de a dori. Dar pana si acolo, in spatiul acela atat de crepuscular, exista TIMPUL! Si totusi, clipele minunate nu ne pot fi atat de repede rapite!

La multi ani!


Mai aromat si mai personal aici