Totalul afișărilor de pagină

joi, 11 noiembrie 2010

Invitatie la iubire

Lasa-ma sa ma uit la tine, la felul in care dormi,
la tine tipand si punandu-ti degetul la tampla.

Lasa-ma sa privesc cum urca ploaia la cer
si cum ziua cade pe pamantul necurat.

De m-ai lasa sa-ti ating fruntea cu gandul meu bun
si sa-ti privesc dragostea cum alearga prin tine...

Lasa-ma sa te golesc de dureri si sa le strang
in buchetul sufletului meu, sa le zdrobesc
si sa le arunc in marea neatinsa de ploaie.

Sa trecem amandoi pe podul iubirii abia
curatat de pacate si sa-i strangem si ultima frunza
a durerii.

Apoi, lasa-ma sa te privesc invitandu-ma sa retraim
ultima amintire.
Mai aromat si mai personal aici

vineri, 17 septembrie 2010

Lentamente





Tineretea: Sunetele toate tac intr-o mare surda de gandire.
Cum pot sa-ti recunosc vocea daca tot ce cred ca aud
sunt bataile inimii tale?
Vorbeste! Iti ordon sa vorbesti! Tipa!
Vreau sa te aud, sa te aud macar un pic.
Simt cum inima ta ma doboara. Sa taca, eu vreau sa te aud pe tine.

....
Maturitatea: Cate cuvinte in jurul meu... si parca nicio voce.
Te rog, as vrea sa-mi canti ... as vrea sa-mi canti din inima,
sa nu aud cuvintele, doar vocea.
Mi-e atat de dor sa ma doboare inima ta,
mi-atat de dor sa taci si o lasi pe ea sa-mi cante...

....
Intelepciunea: N-am mai gandit de mult timp; de auzit nici nu se pune
problema... ce ai? ai amutit?! Sparge-mi timpanele...
zguduie-mi traiul, canta, vorbeste, tipa, dar nu amorti.
Mi-e dor de viata, caci prea ocupata cu nimicuri am fost
in ultimul amar de vreme... cati sa fi trecut? 60 de ani?
atunci canta! canta-mi cu inima din tinerete...
Stiu... o sa o faci pentru ultima oara!
Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 2 iunie 2010

Am zburat candva

fara fotografie... doar cuvinte imortalizate in anul 2006









Pleca si ultima noapte de dragoste. Se-afunda nestirbita de pasiuni in alt mal, mai "altfel"decat primul. Urmeaza mii... si mii de alte nopti plecate spre a soarelui coroana; dar eu, indreptatita fiind de constiinta zambesc dulceata lor fara sa pot sa rad. Si nici macar n-am vrut sa schimb cerul, pamantul meu, chipul meu de alta data oglindit atat de limpede in al tau; nu am vrut sa-ti inlocuiesc inima cu o alta, mai rebela, mai balaie, nu am vrut sa-ti dau ochii pe altii mai "nu stiu cum". Pur si simplu am plecat, evadata fara sa stiu din lumea mea, spre o alta, cunoscuta, insa vadita de ispite si vaga fara prospetimea ta, dar nebuna.
Si-asa noptile bantuite de mirosuri de castani se schimba dulceag si rapid in nopti umbrite de padur dese, planse de aceleasi ape atat de cunoscute ce cos perle pe prundul lat si gol, imbolovanit de durerile atator ape schimbatoare, mai reci, mai calde. Si te privesc acum pe chipul lui, aceluia ce m-a facut partasa zborului prin mine, aceluia ce fara vina, mi s-a dat atat de "el", intreg, fara de spaima buzelor mele. Stiu ca ti-e dor, cerul vorbeste pentru tine. Si mie... bruta, animal dornic de salbaticie, vibrand prin venele-i nebune- dorul, spumegand libertatea printre plete, printre gene, printre degete... mie? mi-e dor, dar imi e atat de greu s-o spun! Mi-e dor de locul meu de langa tine, aceeasi banca, acelasi suflet gata sa ma incapa, fara sa fie prea stramt sau prea larg.
Si alte nopti de dragoste, cu patul gol... mai salbatice si mai rebele decat ale nostre, alt mal... mai "nu stiu cum". Si au venit si vor pleca... probabil mai curand sau mai tarziu, probabil mai rapid sau poate se vor ingemana cu ale noastre. Amorul artei?! prostii! ... mi-e frica de asa-zisa ingemanare, ar insemna sa te oglindesc in ochii lui, ceea ce m-ar ridiculiza. Nu vreau ca noptile astea de vara, fugitive si prafoase sa mi te-nlocuiasca. Mi-e frica, dar nu pot sa spun "mi-e dor". Imi place- pasare sura, fara de duh, fara de aripi si de gand, plutesc, mai zbor, mai cad, mai mor. Macar am putut si voi putea sa mai spun ca "am zburat candva", era vara, zambeam dulceata altor nopti de dragoste, stiti, vorba-aia- alt mal, "am zburat candva".




Mai aromat si mai personal aici

Fotorafii.

Noi ne impartim intre cer si pamant, dar mereu ne daruim
unul celuilalt. Noi ne cautam iubirea in buzele rosii
care cauta un sfarsit al pielii albe si in gestul simplu
de a ne da drumul unul altuia
la zbor.




Mai aromat si mai personal aici


Tin sa va multumesc ( oricui ar apartine ideea) pentru frumosul certificat de mai sus. Blogul "premiiforblog" m-a onorat cu insemnul aprecierii pentru scrierile mele, ceea ce ma face sa gandesc ca graiul meu literar nu a amutit intru-totul. Cu stima, catre cel/ cea care a avut aceasta initiativa.



Mai aromat si mai personal aici

luni, 12 aprilie 2010

Fiica Muzicianului ( sfarsitul, vezi mai jos)

Radu tace, apoi ii spune: Te iubesc, Alma!. Ea intoarce capul: "Amandoi uitam momentul in care m-ai intalnit. Batea vantul in parul meu, priveam in gol, asta te-a facut sa-mi spui ca nu-ti poti lua gandul de la mine? Ei ce i-ai zis? la fel? aceeasi replica, actorule? acelasi scenariu, pe aceeasi muzica? Nu te mai iubesc, ti-am zis mai devreme ca te iubesc, de cum nu o s-o mai fac. Mi-am dat seama ca nu te mai pot iubi, as iubi alt om."

Radu si Alma raman pe scena vietii, feicare pe o alta. El- actor ranit, trist, ingandurat, ea- fiica a muzicianului rebel, invigorata, cu o credinta si mai puternica in viata, zambitoare si cu un suflet si mai involburat. Merge pe strazi, in cautarea unui Radu matur, deschis, darnic. Intoarce capul, i s-a parut ca aude "Nu-mi pot lua privirea de la tine", atunci vantul sufla si tot parul ei vauri ii acopera fata indurerata. Iata, daca nu e dragoste, atunci e glorie, daca tot nu e dragoste, atunci nu vei gasi niciodata eroi care sa-ti sopteasca pe strada o dragoste mai veche.


Mai aromat si mai personal aici

Fiica Muzicianului





"Nu cred ca pot sa-mi iau privirea de la tine", spuse Radu minunat de fata femeii pe care abia o zarise.

O poveste incepe in cantec, in aer si in suflet. Muzica ne face mai atenti la sentimente, muzica inspira iubirea si o face mai puternica. Alma, femeia necunoscuta, straina care isi flutura stralucirea parului, care priveste intr-un gol misterios, atrage privirile tuturor; ea este nascuta prin muzica si crescuta in chip de simfonie. Cine poate stii viata acestei necunoscute, furisata pe o strada aglomerata, pierduta in valmasagul de chipuri?

Alma se opreste mirata: " Ti-am mai spus pana acum ca vreau sa te iubesc ?", de parca l-ar cunoaste, de parca se iubesc de-o viata, femeia isi intra in rol. Rolul pe care pana acum nu l-a jucat niciodata. Si-a adorat tatal, artist nebun dupa iubire, glorios inlauntrul sau, rebel ca un vant primavaratic, singur cu melodiile din mintea sa. El i-a transmis Almei pasiunea pentru viata, muzica n-a insemnat pentru ea decat eliberare, o apa rece in care nefericirea se ineca. Sunt doua firi identice care impartasesc muteste aceeasi "povara". Relatia lor e rece, o fiica devenita femeie, un tata care nu indrazneste s-o numeasca astfel.

"Nu pot sa-mi iau gandul de la tine", ii spune Radu care o asteapta zilnic in fata Ateneului. O asteapta sa iasa, sa mearga, sa atinga pamantul pe care ea a calcat. "Bate vantul, iar eu nu te aud bine, daca vrei sa ma urmaresti in continuare iti voi da adresa mea". El ii spune ca vrea sa stie cine e, vrea sa afle viata ei. " Vreau sa te iubesc, dar nu pot acum, e tarziu si eu trebuie sa-mi ajut tatal pentru un concert". "Fiica a muzicianului- ajuta-ma sa-mi iau gandul de la tine". I-a spus ca se numeste Greta, ca nu e o carte deschisa si ca viata ei e prea greu de indurat in iubire, l-a mintit si i-a zis ca i-ar placea sa il poata iubi. Nu vrea sa stie nimic despre el, vrea s-o faca sa-l iubeasca, sa faca orice posibil sa se deschida in fata lui. Uimit, Radu face o plecaciune in fata ei si a Ateneului si-i saruta galant mana, ea ii trece apoi mana prin par : "o sa te fac sa nu-ti mai iei in veci gandul de la mine" .

Povestea continua cu aventura lor, clipele trec simpu si frumos, el- actor, ea- compozitoare, desavarsirea geniului intr-un teatru mizical aproape absurd. Pana la atasament, pana la ideea obisnuintei. Radu admite ca o iubeste, ea ii este dedicata intru totul lui, pana cand el este rapus de catre o alta enigma, o jurnalista singuratica. Paralelismul iubirilor lui Radu ajunge sa se intersecteze atunci cand el o anunta ca nu o mai poate rani in continuare. Alma isi ia vioara si canta, noteaza in acelasi timp notele pe foaie: "Exact asa e, cum ai zis tu ca va fi, asteptam inspiratia de undeva si iata ca a venit din ura si nu din iubire", ii spune ea dupa ce termina de cantat. O poveste mai scurta; daca nu e dragoste, atunci e glorie, daca nu e dragoste, atunci nu sunt eroi. '" Ia-ma in brate si strange-ma", spune ea barbatului coplesit de intorsatura pe care au luat-o lucrurile. "Sper sa nu ma uiti cateodata!", "inca nu imi pot lua privirea de le tine", ii raspunde Radu.

Despartirea le-a schimbat viata amandurora. Radu s-a uratit iubind a doua femie straina. Ea si-a reamintit ca o cheama Alma si nu Greta cea naiva, Alma- cea care starneste admiratie si invidie in multime, care face sa se intoarca multe priviri. Se lupta sa devina cunoscuta, reuseste si intalneste intr-o zi oarecare, fara sa stie, o persoana care ii rememoreaza viata. Jurnalista, iubirea lui Radu ajunge sa o intervieveze si termina prin a lega o prietenie stransa. Cunoscandu-se, ea ii spune Almei ca traieste o atractie fantastica pentru un om pe care credea ca il iubeste, un om care nu s-a maturizat, care alearga dupa nou si dupa necunoscut, un om marcat de o poveste de dragoste anterioara pe care ea a destramat-o, cu o anume Greta. Ii confeseaza insa, ca ea l-a inselat cu fostul sot si ca Radu a aflat. Ranit, incearca sa o gasesca din nou pe Greta "El spune ca Greta este in continuare femeia vietii lui". Alma se schimbase mult de la despartirea de Radu, maturizata, cu un aspect mult mai luminat stia ca el nu are cum s-o gaseasca nestiindu-i numele adevarat. Ajunge insa sa o urmareasca iar la Ateneu: ' Greta, iarta-ma te rog, dar... nu pot sa-mi iau gandul de la tine!".

Dupa o lunga discutie, cei doi se impaca; ajunsi intr-o camera de hotel, Radu ii marturiseste ce prostie a facut ca a parasit-o. "stii ca piesa pe care am scris-o cand ne-am despartit a avut un succes enorm?! asa am cunoscut-o pe cea pentru care m-ai abandonat. Ma numesc Alma, ea mi-a povestit despre Greta si despre tine cu lux de amanunte." "Am nevoie de o tarie. Nu mai e nicaieri deschis? Doamne, cat de naiv sunt. Dar te iubesc Alma, Greta, Ingerule, suntem din nou amandoi asta conteaza, suntem iar noi, ma duc jos sa iau vin, asteapta-ma iubire, o sa zbor ." Radu se intoarce cu un buchet de flori, dar Alma nu-l lasa sa fie romantic, il intreaba incisiv pentru ce a parasit-o, ce a gasit la femeia aceea si ea nu avea, cat de pasionala era, de ce il atragea atat de tare, incat sa o raneasca. Radu tace, apoi ii spune: Te iubesc, Alma!. Ea intoarce capul: "Amandoi uitam momentul in care m-ai intalnit. Batea vantul in parul meu, priveam in gol, asta te-a facut sa-mi spui ca nu-ti poti lua gandul de la mine? Ei ce i-ai zis? la fel? aceeasi replica, actorule? acelasi scenariu, pe aceeasi muzica? Nu te mai iubesc, ti-am zis mai devreme ca te iubesc, de acum nu o voi mai face. Mi-am dat seama ca nu te mai pot iubi, as iubi alt om."

Radu si Alma raman pe scena vietii, fiecare pe o alta. El- actor ranit, trist, ingandurat, ea- fiica a muzicianului rebel, invigorata, cu o credinta si mai puternica in viata, zambitoare si cu un suflet si mai involburat. Merge pe strazi, in cautarea unui Radu matur, deschis, darnic. Intoarce capul, i s-a parut ca aude "Nu-mi pot lua privirea de la tine", atunci vantul incepe sa sufle si tot parul ei valuri ii acopera fata indurerata. Iata, daca nu e dragoste, atunci e glorie, daca tot nu e dragoste, atunci nu vei gasi niciodata eroi care sa-ti sopteasca pe strada o dragoste mai veche.


Mai aromat si mai personal aici

miercuri, 24 martie 2010

Conversatii (I)




Termina-ti cafeaua; voi astepta cu bratele supuse
sa primesc greutatea cuvintelor tale.
Nu te grabi! Timpul si-a uitat ceasornicul
cand ne-am sarutat de noapte-buna.

E tare cafeaua, asa cum iti place.

De ce nu ma ridic de pe covor?!
Ah, ce intrebare?! de parca n-ai stii cat imi place
sa las capul greoi pe genunchii tai...
de parca n-ai stii cat iubesc pamantul.

De ce nu beau cafea?!
Ah, prea banal lucru pentru o stare perfecta;
m-am trezit inaintea ta, imi place sa-ti aud pasii
urmandu-i pe ai mei prin casa,
imi place sa te trezesti cu instinctul de a ma cauta!

Cum adica de ce plang?! Ah, ce intrebare!?
Plang oare?
un om care plange pentru ca a fost intrebat,
inseamna ca a auzit altceva decat ceea ce
implora sa auda pe pamant, cu gura uscata,
seaca, cu dureri.

Iata greutatea unor cuvinte care nu mi-a incaput
in brate, a ajuns pana la gene...
si pe sub ele!
Mai aromat si mai personal aici

duminică, 24 ianuarie 2010

proces.



Vino si tine-mi tamplele in balanta mainilor tale.
Da-mi puterea de a-ti citi suferinta
prin sarutarea amprentelor.
Vreau doar sa inchid ochii si sa plang pentru tine!
da-mi-te si te voi elibera.

Intr-o asemenea noapte, trupurile stau lipite
pana cand durelrile noastre vor incepe sa planga
din cauza stransorii androgine!
Mai aromat si mai personal aici

joi, 14 ianuarie 2010

Nemiscari




In furtuna dintre nopti, singura parte lucida
a mea a ramas gura.
Ea tace. Cu buzele lipite, pregatite de ghilotina
ea isi construieste cute grave imprejur care blameaza
neputinta gandirii mele.
Si as vorbi, si mi-as descarca demonii cuvantului,
si te-as ucide cu ei fara sa-mi pese daca suferi.
Dar tac. Undeva intre degete si suflet s-a surpat inima.
Din umezeala senzuala a gurii mele, n-a mai ramas
decat desertul goliciunii ei, n-a mai ramas decat
crunta si bolnava asteptare a ghilotinei.
Mai aromat si mai personal aici