Termina-ti cafeaua; voi astepta cu bratele supuse
sa primesc greutatea cuvintelor tale.
Nu te grabi! Timpul si-a uitat ceasornicul
cand ne-am sarutat de noapte-buna.
E tare cafeaua, asa cum iti place.
De ce nu ma ridic de pe covor?!
Ah, ce intrebare?! de parca n-ai stii cat imi place
sa las capul greoi pe genunchii tai...
de parca n-ai stii cat iubesc pamantul.
De ce nu beau cafea?!
Ah, prea banal lucru pentru o stare perfecta;
m-am trezit inaintea ta, imi place sa-ti aud pasii
urmandu-i pe ai mei prin casa,
imi place sa te trezesti cu instinctul de a ma cauta!
Cum adica de ce plang?! Ah, ce intrebare!?
Plang oare?
un om care plange pentru ca a fost intrebat,
inseamna ca a auzit altceva decat ceea ce
implora sa auda pe pamant, cu gura uscata,
seaca, cu dureri.
Iata greutatea unor cuvinte care nu mi-a incaput
in brate, a ajuns pana la gene...
si pe sub ele!
Mai aromat si mai personal aici
