Aici sau acolo- destinaţii

Se face seară. Atât de repede cade întunericul. Nesigur, dar fioros. Nicio voce dintr-o dată, camere prea largi pentru a-mi lua forma, ziduri reci şi fără cântec. Simt un dor alergându-mi prin oase şi prin vene, profunzimea lui îmi schimbă anatomia automat. Şi eu sunt vulnerabilă în astfel de momente, mai mult decât eşti tu.
Ziua îşi închide deja ochii, când a trecut şi când se va mai întoarce? Îi aştept deja povestea, una neştiută de data asta. O aştept prea repede, ştiu, dar firesc aş spune.

Sunt călător într-un spaţiu nedeterminat, sunt călătorul obişnuit cu gările goale, cu civilizaţii fără chip, cu umbrele de la orice pas. Sunt acela care aşteaptă orice tren spre aici sau spre acolo. Mereu mahmur, înfrigurat, cu servieta desfăcută şi bocancii rupţi. Sunt un tipic al drumurilor dezirabile doar de către mine. Singur nu sunt, dar nici primul, sunt al doilea călător dintr-un spaţiu nedeterminat.
Trenul meu a ajuns, a şi plecat, l-am prins (fără bilet), am găsit căldura aşteptată la destinaţie şi m-am întors la fel de repede de acolo, tot fără bilet. Trenul tău când ajunge? Şi dacă întârzie, îmbracă-te! Degeaba nu-l vei aştepta.