Credeam că pot să zbor spre tine. Credeam în tine, tu cel care mi-ai crescut ca buruienile fără de leac în suflet. Ai reușit să-mi inunzi și singura mea cărare spre elixiruri, spre vise împlinite. Ca mine- nimeni, ca noi- niciodată.
Caut un binefăcător care să găsească sacrificiul, să-mi înalțe aripile, după ce sacrilegiul tău trupesc mi te-a înfăptuit mai mult veșted decât viu. Ce am vrut să găsesc în tine s-a rătăcit înainte de vreme; a trebuit să te ating ca să-mi dau seama că ești aievea. Al meu pesimism, al minții joc parșiv de feste. Nu mă lăsa așa de sus, așa de strălucitoare, nu mă lăsa în fericire, căci știu că o să cad în apele tulburi ale păcatului. Nu râde de soartă, căci te iubesc și îmi doresc să pot să te blestem acum.
Dar gura îmi e amorțită după licoarea dragostei ce-a fost, după efectul năucitor al otravei tale...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu