Totalul afișărilor de pagină

vineri, 4 februarie 2011

Serendipity

Azi m-am întors acasă. Am găsit pe drum nişte bani, suficienţi cât să-mi iau un pachet de ţigări. Acasă- nimeni! Răsuflu uşurată, îmi arunc haina şi îmi aprind prima tigară din pachetul norocos. Mă întind pe canapea, am vrut să revăd senzaţii, să revăd fumul urcându-se şi lovindu-se de aer. Am deschis uşa, mi-era frig- altfel de frig, unul real, banal, fără altfel de reacţii. Mi-era dor de un hanorac, pielea mi se răcea, mi se golea, îmi tremura sângele. Nu-mi plăcea frigul ăsta! Uitasem să fumez, priveam nelămurită dinamica trupului meu; mâinile mi se împreunau singure, capul îmi aluneca pe umăr, umărul mi se dezgolea în toată carnalitatea lui, buzele se muşcau, ţigara se fuma singură...

Începeam să găsesc momente depline- obiecte de valoare, infinite, nesegmentate, atemporale! M-am descălţat, mi-am luat botoşii, mi-am mai aprins o ţigară şi m-am luat în braţe!
Winampul alesese- Paul Anka- A Steel Guitar and A glass of Wine! Ce poate fi mai frumos?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu