Instinct!

Am ajuns să iubesc instinctul și să mi-l asum. Nu pot să trăiesc altfel, decât gândindu-mă la clipă. Am ajuns să iubesc imprevizibilul pe care l-am căutat mutește în atâtea priviri, mâini și suflete până l-am găsit în cea mai reală formă. A ta! Mă surprinzi prin firea-ți atât de inaccesibilă aparent, dar atât de senzuală în esența ei, prin faptul că nu cauți tipare și nici nu te încadrezi în vreunul. Prin felul în care vorbești, în totală contradicție cu limbajul trupului. Îmi place că nu mă lași să te cunosc, dar mă lași să te descopăr adânc ancorat în propriile credințe, simplu deconspirat, greu de anticipat, misterios și revoltător câteodată.

Instinctual! Te provoc să acționezi mereu așa. Urmează-mi dorințele pierdute în fum și apoi linia ochilor care te atrag. Coboară-ți privirea și fă-o să mă dezbrace de neînțelesuri, de nefolositor, de cumințenie. Sub masca mea stă femeia căreia instinctul îi poruncește, femeia blândă, suavă, care-și folosește magnetismul pentru a se distinge. Fără reguli, limite, timp, interdicții, fără poate, fără nu știu, fără dar. Femeia care vrea să te stârnească, cea care ți-a promis diferențe, provocări și deplinătate erotico-spirituală.

Muzica trupului tău mă cere, parfumul tău caută spații cunoscute de evaporare, caută pielea contopirii și buzele care îl mângâie cel mai bine. Valurile calde ale dorințelor mele se sparg în spuma vinului roșu din seară, îmi curg lasciv pe trup, adulmecând toți porii deschiși beției prin tine. Tu, atât de stingherit de apariția mea; tu, abandonat al instinctelor mele de femeie. Pe tine... te sorb, te vreau!