Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 9 martie 2011

Solilocviul unei doritoare




Mi-e dor de conversaţiile acelea lungi; conversaţii în care subiectele se pierd în simpla dorinţă de a ne auzi libertatea. Mi-e dor de oamenii cu care să mă pot înţelege, să pot dezbate, să pot argumenta. Mi-e dor de prietena mea de cafea şi de felul în care descriam erotismul lenjeriei intime perfecte. Apoi, mi-e dor să mai găsesc şi o carte bună printre rafturile încărcate cu reviste, pliante, ochelari, lumânări, parfum şi dicţionare. Mi-e dor să deschid cartea pe care încă nu am citit-o, dar ale cărei coperţi îmi inspiră calitate şi mister.

Mi-e dor de umbră şi de obscuritate, de pian şi apoi de operă, de credinţă( proprie) şi de înţelesuri, de nuditate. Mi-e dor de patul gol al femeii îndrăgostite şi de geanta lăsată deschisă pe scaun pentru a o putea ridica repede şi pleca. Mi-e dor de fugă şi de noapte, de telefonul care uita să mai sune ( şi era atât de bine), de desfătare şi de lipsă de somn.

Aş vrea să nu mai am îndrăzneala asta perversă cu care te privesc. Aş vrea să tac mai mult, să acţionez mai puţin, să accept refuzul, să denunţ laşitatea, să-mi înfrânez pasiunile, să plec, să uit, să nu mă inspiri. Dar nu pot, pentru că mi-e dor... de conversaţiile acelea lungi în care timpul nu exista şi noi nu purtam măşti, nu ceream nimic, ofeream involuntar, dar conştient, ne plăcea, ne purtam, evoluam pe nesimţite, brusc şi aproape perfect. Eram noi.


Si ton corps, fremissant des passions secretes,
s'indigne des regards, timide et palpitant,
La Nature t'attend dans un silence austere,
viens y cacher l'amour et ta divine faute.

Ailleurs tous vos regards, ailleurs toutes
vos larmes, aimez ce que jamais vous ne verrez
deux fois.

...comme Diane- au bord de ses fontaines,
ton amour taciturne et toujours menace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu