Totalul afișărilor de pagină

marți, 12 aprilie 2011

Ca în ultimele zile ale lui Caligula!


Imaginile care îmi curg în cascadă îmi sunt biruite de senzaţii resimţite despotic, tiranic în zilele neutre. Mă întreb dacă nu cumva îmi place sadismul care mă asediază câteodată. Sadismul luptei sau al ghilotinei ruginite, dată în nefolosinţă. Mă întreb dacă nu cumva desfătarea proprie, exagerarea involuntară a plăcerii care-mi supură rănile, alienarea imaginaţiei, nu-mi transformă personajul paralitic într-o reală persoană, tangibilă, concretă. Încep să iau forma gândurilor care mă trimit la tine. Avidă de cunoaştere, de sentiment, de eliberarea lui, carnea-mi lacomă revarsă tot cumulul fiinţării în tine. Nu te declar inocentat, amprentele tale îmi dezgolesc originea şi esenţialul, dar nici nu te stropesc cu blamuri. E mult prea frumoasă evoluţia.

Trăiesc în reprize, cu pauze incerte care cu greu ajung să triumfe în jubilare. Sunt capricioasă, deloc serafică; deseori ignor regulile jocului pentru a mă concentra pe stabilirea altora. Clipa mea desenează nebunia, satisfacţia, penetrarea intelectuală, visarea, batjocura lumii, aroganţa; clipa ta mă supune desuet (înţelept), apoi mă deconspirează în tot complotul minţii mele. Cum e evoluţia? Cum o simt? Crâncenă, atunci când îi pierd unicitatea în banal. Romanţioasă, atunci când ne e. Sunt o temerară care-şi descuie instinctele şi o fanfaroană meticuloasă.
Tot ce-ţi spun îmi e bagaj în lumea ta; că-mi mai aduc şi erbaceea şi jerba sufletului şi le plantez cu responsabilitate, asta nu-mi suprimă cantitatea bagajului, din contră, îi adaugă o rară calitate care pentru mine e foarte greu de donat, de încuviinţat. Şi o fac cu frăgezime, căci sufletul mi-e unicul rămas serafic.

Să vorbim despre cum ar fi trebuit să-mi cedeze inima până acum. Nu mi-a fost tetanizată de niciun câine( al războiului) pentru că n-a existat până acum. Abia a răsărit şi e în creştere; câtă turbare să se găsească totuşi în acei câini să muşte un prunc?! Apoi, regenerarea îi e un mare avantaj. Şi eu sunt surprinsă de modelarea pe care reuşesc să o adopt. Nu cad nici în letargie, dar nici nu-mi declar starea indicibilă. Ce rost ar avea să-mi clevetesc natura alegerii? Sau trivialitatea vreunui comportament?

Cât avem de tronat, profităm de drepturi, le construim, ne desfătăm, râdem şi supravieţuim departe sau deasupra plebei... Căci da, dragostea este un război, dar alianţele se fac în spatele fronturilor, acolo unde generalii gustă un whisky, fumează un trabuc şi, nepăsători, lasă soldaţii să-şi arunce grenadele vieţii şi ale morţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu