El: Ianus- zeul porţilor care se deschid în şi în afara lui, porţi prin care intră sau iese în şi din el. Ianus este cel care deschide porţile prin care trece de la un cer la altul, în, dar şi în afara sa, prin care intră într-o altă stare a fiinţei sale, uneşte universul dinafara sa , cu universul dinăuntrul său.
Eu: Metodele tale de a critica, de care eşti atât de mândru, te duc unde anume? Poate la a nu mai putea înţelege ceea ce e aproape de tine, să te îndoieşti de puterea iubitelor poeţilor care i-au inspirat doar după o noapte de dragoste? E o mare satisfacţie, ai spune; aceea de a înţelege ceva- acea satisfacţie, ţi-aş spune eu, care nu ne oferă un motiv să trăim mai mult, ci doar să trăim... clipa! Am tendinţa să cred că simţul vital ne este corupt de către noi înşine, şi că izvoarele vieţii ne sunt atinse, alterate, tuşate. Vieţile noastre au nevoie de o elevaţie, de un aliment spiritual pe care toate aceste critici nu ni-l furnizează.
El: Nu cred în valoarea vieţii individuale aşa cum crezi tu. Că fiecare dintre noi cunoaşte sau nu, la un moment dat clipe interesante, dovadă a unor emoţii intense sau nu; că trăim sau nu pe anumite culmi, asta nu e important! Lumea avansează altfel!
Eu: Crezi asta? O spui ca şi când smerenia, răbdarea şi supunerea au fost cele mai înalte virtuţi omeneşti. Ca şi cum i-ar fi fost interzis omului să se agaţe de o secundă pentru a privi lumea şi a se elibera, o privire care nu se învaţă, oricum!
Ceea ce caut este să trăiesc, să fiu vie, să mă supun clipei!
El: Cred că ne mai rămân multe de făcut! Inclusiv trăirea! Inclusiv instantaneul!
Eu: Deschizi porţile?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu