Cu atât mai rău pentru soartă

Mult straniu şi chemător în tine; mâinile
mele caută piele neatinsă. Mult vis şiroind,
scânteind în cântecul pântecelui meu.
Apoi tăcere de om înviat din morţi...
Apoi o spaimă de tremens poeticus.
Multă ciudă că sunt şi că nu sunt, că
n-am curajul să rămân, că n-am puterea
să plec, că sunt însetată de
paradoxul visului tău.
Apoi monolog halucinant în noapte,
Apoi mărturie temătoare care mă aţâţă şi
mă chinuie.

Multă iasomie în părul meu, mult senzual
în juru-mi şi multă suprimare. Prea multă Uma
şi Kali a Bengalului, discretele fantezii spontane
şi capriciile seducătoare-
prea grava voce a lui
volte-face.
Apoi, atâta operă de artă în
cuprinsul nostru...atâta liquor de lins
de pe degetele tale şi abundenţa condeiului meu
fugar şi atât de nepriceput
câteodată!
Liber şi violent e visul în care îmi place
să-mi numesc viaţa orgie de senzaţii şi
de străluciri filiforme, de masculin
je m'en fiche şi de frăgezime sau corupţie,
de poeme şi de doctrine.
Apoi patimă şi dor, cântec şi nopţi goale
în acelaşi vis,
Apoi îmbrăţişarea nefiinţei şi frica
însetatei şi a nestăpânitei.
Multă frică faţă de incompletudine, de absenţa
continuei tale nutriri!

Atâta straniu, atâta chemător în tine mă
face de fiecare dată
să-ţi reţin chipul în palme
şi mai mult decât vrea soarta să
se joace cu
noi...

Apoi mult vis- când
palmele încep să-mi
fumege cenuşa
chipului atins.