Budoarul meu îmi amintește de scenele amoroase din mitologie- de acele gravuri pline de erotism care, dintr-o non-culoare aparentă, îți sugerează cel mai deschis liliachiu posibil. Aerul camerei mele plutește într-o nuanță veștedă de violet, ca un satin alunecos al unei lenjerii intime fine, ca desfătarea unui bărbat care atinge o piele delicată și netedă, reliefurile frumos rotunjite care întâmpină candid gura și o provoacă!
Miroase a vin roșu aici, a spumă de gânduri nevrednice, până și mișcarea mâinilor și a picioarelor, împletirea lor voluntară capătă un frumos caracter aristocratic. Miroase a femeie îndrăgostită, capabilă de ondulări și volute dintre cele mai cutezătoare. Veselă, pasionată, prevenitoare, năzuroasă și cochetă mă arată jumătatea goală a paharului. Îmi lucesc ochii și buzele își recapătă murmurul umezit de cuvinte prea calde, prea reci, risipitoare... Îl numesc Belzebut pe acest pahar îndărătnic- pentru că nu-mi pot explica senzațiile pe care le încerc atunci când mă aflu în fața lui. Îi zic, printre mătăsurile cu care-mi acoperă limba, că, de când trăiesc printre atâția bărbați, am ajuns să văd atâtea femei trădate fără rușine, atâtea legături secrete divulgate în mod imprudent, tineri abia desprinși din brațele celor mai fermecătoare iubite alergând după niște femei groaznice, solide legături amoroase rupte brusc și fără niciun motiv, încât am tras concluzia ca doar câteva sticle de vin și o noapte de orgie ajung să mulțumească bărbatul mai bine decât orice sau oricine. Râd și în sinea mea îți zic ție, Belzebut ascultător, că mi-aș dori dinți puternici, de un metru să-i macin pe bărbații ăștia și să îngraș cu ei un câmp pentru semănat varza! Și totuși sunt îndrăgostită și mușc, dar nu cu cruzime, ci ca dintr-un ciorchine de struguri care te îmbată de dinainte să devină licoare. Nu e vorba despre altceva, este vorba despre mine încercând să mă lupt cu mine, despre mine încercând să mă lupt cu el, despre mine și despre abisurile pe care le văd în el și care mă atrag- și apoi piscuri, înălțimi și o bătaie sâcâietoare a pieptului în ritmul unei inimi... de un veșted liliachiu. Dacă miroase a dragoste în camera asta, atunci amețeala inimii cohabitează cu beția, violetul ei cu aerul dogoritor și cu patul desfrunzit de alte cuvinte banale. Dacă miroase și a vin, pur, dintr-acelea care pătează pentru totdeauna, atunci eu fug... ispita petei mă înfioară și știu că n-aș putea să iubesc altfel, decât pătând inima lui cu vinul pur al venelor mele! Fugi și tu, mi-e frică să nu ajung să te îmbăt!
Mai aromat si mai personal aici
