Totalul afișărilor de pagină

luni, 16 ianuarie 2012

Refaire l'amour!

Și, dincolo de orice prolog, undeva în cuprinsul oricărei cărți te va izbi apariția insolită a unei mirese care, cu voalurile în vânt se va așeza la masa la care stai rătăcit în gânduri și îți va bea tot paharul de alcool, încheind cu un râs năpraznic lungul șir de înghițituri. Te va săruta și-ți va spune cu o răceală olimpiană: Ești un mag, de bâlci și de paradis!
.........


Și cuprinsul nu înseamnă decât asta, atunci când și iubirea înseamnă preocuparea de a ne supraveghea unii de alții, de a ne suspecta, de a ne judeca și de a ne exclude. Tragic Cerber! Întâlnirile răscolitoare, care aveau acel aer misterios și elegant, s-au despărțit la colț de lume, undeva în suburbiile pământului, undeva în răcoarea ungherelor și-n umezeala bolnavă a unui suflet care-ar mai fi vrut să pătimească în continuare. Dar acest suflet, în acelși timp libertin și ipocrit, insulta preoții pe stradă, dar credea în iubirea pasională, în amorul nebun și refuza orice servitute. Un impostor care-și găsise oglinda. Dintr-o dată, lumea era mai bogată cu două suflete impostoare, cam exhibiționiste, cam provocatoare, două suflete îmbrăcate în haine de ecleziast doar de fantezie. Eva, șarpele, lumea- făceau parte din confesiunile lor demoniace, în care singurul ateism era frica revederii după atâta amar de depărtare. Tea for two, strigă oglinda în timp ce o privești. Îți mărturisește sincer că nu vede niciun rost în a plictisi lumea la nesfârșit, chiar dacă ești femeie. Oglinda evită plictisul reciproc, îi e frică de începuturile care pornesc din mijlocul poveștii și va da întotdeauna mâna cu dușmanul, chiar dacă acea mână e rece și lipsită de viață.

Decorurile sunt simple în lumea sufletelor impostoare: perne, lămpi, covoare de rogojină și un fonograf care să plângă senzualitatea jazzului , se citesc poeme și se face dragoste, se plânge fără lacrimi și se râde în clinchete asurzitoare, se bea orice fel de otravă și se ascultă sângele cum umflă trepidant venele, atingerile își uită scopul erotic, pielea se înfioară și se scrijelește la prima șoaptă, dinții se lasă ascuțiți și limba asprită de șuierături veninoase, iubirea în semiletargie, exaltare și fervoare- timpi numărați separat și atât de puțin împreună, timpi în care au visat și s-au iubit fără să-și atingă vertebrele sau negreala sufletelor. Câteodată încetau să mai creadă în nemurire, câteodată blestemau visele, câteodată își udau uscăciunea depărtării cu alte suflete, cu alte decoruri, cu alte otrăvuri. Și oglinda renunța treptat să mai creadă, nu voia să mai știe, cânta versurile care i se gravaseră în ultima vreme pe suflet: J'ai reve tellement fort de toi, J'ai tellement marche, tellement parle, tellement aime ton ombre, qu'il ne me reste plus rien de toi. Și dacă undeva în alt colț de lume, într-o altă suburbie a pământului, într-o altfel de răcoare a ungherelor, epilogul reface iubirea, ca în basmele în care toți proștii cred, atunci oglinda nu mai are decât să mărturisească sufletului ei pereche că-i e frică, teamă, că fuge de începuturile cuprinsului... Suflete impostor, călăuzește-ți sau cruță-ți celălalt suflet impostor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu