Copacul

Îmi spui că dacă ai putea să zbori până la mine...

Tot dorul s-ar închide într-o îmbrăţişare, în spaţiul sugrumat de trupurile noastre care-şi caută neîncetat vibraţia! Iubirea nu e perfectă, însă momentele sunt! 

Îmi las capul pe spate. Îmi pregătesc mintea pentru o seară lungă şi aglomerată. Las muzica să-mi adune cât mai multă linişte şi cât mai mult echilibru- să mi le stocheze în cardul ăla afurisit din minte, invadat de viruşii neobosiţi ai zilelor grele! Sunt departe de tine. Mesajele curg, convorbirile divaghează. Ne căutăm unul pe celălalt într-un spaţiu în care fizic nu suntem. Mă uit în cameră şi aştept să apari de la duş, învelit în prosopul alb, cu părul ud, spunând o glumă, cântând, jucându-te... Şi poate că-mi apari pentru o secundă, dispărând imediat ce aud telefonul că sună. 

 Am fumat mult azi. Mai devreme am ieşit pe balcon, în mână ţineam MP3-ul şi ascultam Little Miss. Păşeam dezordonat, ori dansam... ori levitam. Am cautat zece minut o brichetă, nervoasă că niciodată nu găsesc măcar una dintre cele 6 pe care ştiu că le am. Într-un final, mi-am aprins ţigara cu flacăra tremurată a unui chibrit. Presimţeam- aveam să intru iar în starea aia de agonie, de nesiguranţă, de nevoia să am o mână pe care s-o sărut şi peste care să plâng. Alta decât a mea, care tremura de la exces de nicotină şi cafeină. Mă uitam pe stradă... mereu mă inspiră aglomeraţia, mai ales atunci când am nevoie de linişte. Una e s-o priveşti de sus, ca şi când nu te-ai integra, ca şi când ai fi un observator neutru, alta e să faci parte din ea, să-i atingi pământul, oamenii şi s-o adulmeci de aproape. 

Luminile oraşului începeau să se distingă în noapte, trotuarul era din ce în ce mai întunecat şi mai secretos cu privirea mea şi totuşi, trăgând cu nesaţ din ţigară, am observat un cuplu care ieşise la promenadă. Se ţineau de mână şi mergeau încet, uitându-se în părţi diferite. Mi s-a părut ciudat. Îi pierd din vedere, s-au oprit în spatele unui copac. Eram curioasă ce fac, ce- şi spun, de ce atât de brusc. Imediat ce i-am revăzut, erau separaţi. Ea gesticula. Mâinile lui sprijineau aerul. Ea se îndepărta. El a vrut s-o îmbrăţişeze, ea l-a împins. Doi paşi mai în faţă, mâinile lor se întâlniseră din nou, la fel ca şi gurile... 

 Acum stai în faţa mea. Te văd! Te-ai aşezat pe pat, ţi-ai sprijinit coatele de genunchi şi mă priveşti. Ce fac? Scriu despre tine, cu tine, lângă tine, uneori fără tine. Vrei să vorbim? Bine, de acord. Uite, de ce să pierdem, să consumăm momentele certându-ne, când putem să ne iubim? Ştii bine că ne certăm pentru că n-avem cum să ne iubim acum. Dar o să putem mâine. O să pot să te pălmuiesc dacă văd că te pierzi, o să pot să te zgârii atunci când mă atingi, o să pot să te sărut când începi să spui prostii care n-au legătură cu ce avem noi de fapt. O să pot să-ţi şoptesc atunci când intri în mine cu putere, sau să-ţi zâmbesc cu subînţeles atunci când îmi mângâi sânii. Cearta nu e nici preludiu, nici postludiu. E un fel de sex sălbatic făcut din când în când doar ca să mai elimini din tensiune. Dragostea însă, e sex sub toate aspectele, în toate stările, cu toate puterile, fără niciun scop. Curge, dar nu e perfect. Dragostea te dezbracă de tot ce ai, te goleşte şi te împodobeşte în acelaşi timp, te zgârie, te muşcă, te strânge, te loveşte, ţipă sau râde, e imperfectă.

De ce ne certăm când pur şi simplu putem să ne spunem că ne e dor? Ştiu, mă scoate din sărite când îmi e dor de tine, când sunt geloasă, când sunt ironică din cauza asta, când mă apucă depresia... mă cert cu tine pentru că aşa îţi spun asta fără s-o rostesc neapărat. Îmbrăţişează-mă, ştiu că uneori mă iubeşti şi mă urăşti în acelaşi timp. Înainte de copac ne certăm, după ce trecem de copac... ne sărutăm şi ne iubim. Ai dispărut! 

Poate că acum am apărut eu în spaţiul tău. Am intrat pe uşa cafenelei în care eşti acum, cu rochia fluturând aerul din jur, părul despletit, parfumul iscoditor. M-am aşezat la masa din colţ, am comandat un cocktail şi mi-am aprins ţigara... Ţi-am făcut cu ochiul şi ţi-am trimis un mesaj. Citeşte-l!

 " Hai să trecem împreună de copacul ăsta nesuferit!" Şi aşa am putut să zburăm amândoi- unul către celălalt, în spaţiul fiecăruia în aceeaşi zi!

Mai aromat si mai personal aici

Sfârşitul jocului

Rujul roşu zăcea fără capac pe masuţa din camera Andrei. Noaptea trecută a fost una în care a întrecut toate limitele. Îşi îmbrăcase rochia cu spatele gol şi cizmele din piele. Un pic de parfum aruncat pe gât şi pe încheieturile mâinilor, buclele atent definite şi rujul ei roşu- ştia că asta e reţeta unei nopţi reuşite. A pus un pariu cu o prietenă că o să cucerească pe majoritatea tipilor de la acea petrecere. Acum, Andra îi zâmbea prietenei destul de sfidător. -Uite, astea sunt numerele de telefon primite aseara! I-a spus ea în timp ce-i arăta un tenculeţ de hârtii, mâzgălit cu destul de multe cifre. -Am pierdut, damn it! Oricum am pus pariul la mişto, eşti o divă, să nu crezi că m-am îndoit vreodată de asta! A zis amica, dându-şi ochii peste cap. Acum zi-mi, cu el te-ai întâlnit la petrecere? Andra ştia că o să apară şi C. la un moment dat în toiul petrecerii, când ea probabil că deja stătea agăţată de gâtul unui tip înalt şi vorbăreţ. Plecase de acasă cu imaginea asta în minte pentru că ştia că doar aşa putea să-şi doboare nervii şi emoţiile. Ştia că C. avea să vină îmbrăcat elegant ca şi ea, infatuat ca şi ea şi că nu aveau să se intersecteze deloc, nici măcar cu privirile. -Da, a fost! M-a privit lung când a ajuns, ca şi când nu mă mai recunoştea. Eu i-am zâmbit şi i-am dat mâna tipului care îmi trăncănea nu-ştiu-ce în ureche. Atât! Apoi a venit V. , prietenul ăla pe care l-ai întâlnit şi tu la mare, m-a luat de mijloc şi mi-a zis: Marilyn, ăsta-i dansul nostru! I-a zis Andra prietenei ei care asculta consternată. Îşi desfăcea uşor părul împletit, stătea pisicoasă picior peste picior, aproape dezgolită de chimonoul ei, în faţa oglinzii şi cuvintele pe care le rostea parcă nici nu-i mişcau buzele. Era obosită şi se alinta, în acelaşi timp. Cu o vânătaie evidentă pe pulpă şi cu cearcăne, Andra se ridică şi-şi dezbrăcă în faţa prietenei chimonoul, cu spatele la ea. Un tatuaj se întindea pe toată coloana. -Eşti dusă, aseara s-a întâmplat asta? A întrebat aceasta, apropiindu-se. Uau, „I am the hero of this story, I don’t need to be saved”,- foarte potrivit ţie. Dar cum naiba, pe bune acum? -Am dansat cu toţi tipii de aseară, toţi aveau cel puţin câte un tatuaj, toţi mi l-au arătat, mândri şi am tot vorbit, şi am tot dansat, de băut nici nu mai ştiu ce am băut. Unul dintre ei era maestru în arta asta şi, pentru că eu eram suficient de ameţită, m-am lăsat convinsă şi mi l-a făcut. Nu mi-a luat bani, un număr de telefon şi un sărut i-au fost deajuns, spunea Andra, făcând cu ochiul şi îmbrăcându-se. În timp ce vorbeau, telefonul Andrei suna în continuu. Andra se uita scârbită pe ecranul mobilului, apoi îl atingea anevoie, respingând toate apelurile. La un moment dat, unul dintre numere i-a atras atenţia fetei. Cu faţa mirată şi cu o grimasă de deplină satisfacţie pe chip, aceasta i-a făcut semn prietenei cu degetul, să se oprească din vorbit. A răspuns, afişând un zâmbet triumfător. -Bună, stimabile, ce surpriză plăcută. Cu ce ocazie am această onoare să te mai aud? Întreba Andra arogant. La capătul celălalt al liniei era C., fostul ei iubit, care nu a vorbit deloc cu ea cu o seară în urmă. Prietena fetei s-a apropiat de telefon şi i-a făcut semn acesteia să pună dispozitivul pe speaker. Andra a făcut întocmai. -Andra, aseară m-am îmbătat. Mă uitam cum agăţi tot ce mişca la petrecerea aia. Am fost foarte furios. Mi-am amintit de noi. Te urăsc, dar n-am cum să te uit. A trecut un an, un al naibii de întreg an în care am ezitat să te întâlnesc. Aseară mi-am făcut tatuaj cu numele tău, ce zici de asta? A zis C. părând extrem de furios. Andra se uita la prietena ei şi zâmbea. Ştia că poate să-l aibă înapoi chiar în momentul ăla, dar nu voia. -C., e prima dată când vorbim de când ne-am despărţit, mai ştii de ce am făcut-o? Sunt flatată să aflu că stau scrisă pe corpul tău, dar, dragule, ştiam deja că am numele şi toată istoria noastră bine scrijelite în inima ta torturată. Te-am înşelat C., de- asta ne-am despărţit, te-am înşelat cu prietenul tău cel mai bun, chiar ţii să-ţi reamintesc asta?! Şi asta fac şi acum, cu oricine, pentru că trăiesc periculos. Ce vrei de la mine? Andra spunea toate astea pe un ton calm, prea calm poate, dureros. La capătul liniei nu s-a mai auzit nimic. C. i-ar fi dat o palmă sau mai multe prin telefon dacă ar fi putut. Era rănit şi rana continua să se adâncească. -Şi vreau să mai ştii ceva C. Aseară ştiu că mă voiai ca un animal, ştiu că mă evitai pentru că nu te-ai fi putut abţine, dar dacă te-aş fi avut aseară, te-aş fi rănit şi mai tare pentru că l-am cucerit pe actualul tău cel mai bun prieten şi povestea s-ar fi încheiat la fel. Vezi tu, cred că eşti blestemat, a spus fata păstrându-şi calmul vocii şi mângâindu-şi mătasea care-i învelea frumosul corp. Cu asta închei tot, iubitul meu fost, îmi pare rău pentru tine că ai fost fraier şi m-ai tatuat, vestea bună e că se poate modifica. Acum poţi să-ţi suni prietenul şi să-i spui că e de doi bani, asta e. Îmi place prea mult să mă joc cu mintea oamenilor. Prietena Andrei se uita şocată la fată. Nu-i venea să creadă cât de crudă era, cât de parşivă şi de egoistă. Aproape că plângea, îi cunoştea pe amândoi la fel de bine. Convorbirea s-a încheiat brusc cu o înjurătură din partea lui C. Andra s-a dus la budoirul ei şi ridică rujul rămas neatins de aseară. Se uita atent în oglinda ei mare analizându-şi zâmbetul, încruntarea, furia, satisfacţia, ca într-o piesă de teatru bolnavă. -În seara asta mă duc cu fostul lui prieten cel mai bun la cină. Cred că mi-am găsit sufletul pereche. Întotdeauna am fost un pic atrasă de el mai mult decât de ceilalţi. Sunt îndrăgostită şi nu mă interesează ce bolboroseşti, cui îi vei lua apărarea sau ce şi pe cine judeci. Acum chiar îmi place de tipul ăsta, mă adoră! A spus Andra în timp ce-şi alegea din şifonier o rochie elegantă şi sexy. Îmbrăcată, frumos fardată, cu un parfum ameţitor, Andra urca dogorind de pasiune în taxiul din faţa blocului. Spre La Scena, te rog! A comandat aceasta în timp ce-şi scoase portfardul din geanta ei de firmă. Îi suna telefonul. Era prietena ei. Îi răspunse extrem de jovială. În următoarea secundă, Andra scăpă telefonul din mână şi ţipă. -Andra, m-a sunat C să-mi spună că prietenul lui a avut un accident. A murit, Andra, a murit acum 10 minute!
Mai aromat si mai personal aici

Noaptea aceea din zi

- Mulţumesc, păstraţi restul! Ies din taxi cu o mină surâzătoare, taximetristul- un tâtăr necioplit şi singuratic- mi-a făcut curte până la destinaţie. Ce noutate, îmi spuneam! Îmi aşez rochia pe lângă corp, se ridicase ostentativ, dezvelindu-mi picioarele şi lăsând să mi se vadă un pic din jartieră. Ştiam numărul de la interfon, era 53, mi-l notam de fiecare dată în palmă ca să nu formez 35. - Eu sunt! – uşa de la bloc se deschide şi o împing cu greutate. Liftul mă aştepta. Mă lipisem de peretele cu glinda şi simţeam cum îmi bate inima din ce în ce mai tare. Andrei mă aştepta la uşă, zâmbind. I-am spus că sunt veselă şi că mi-era dor de apartamentul ăsta micuţ şi boem, în care miroase a muzică de la o poştă. Eram singuri. Vinul roşu aştepta să fie deschis pe masa din sufragerie, o ţigare afuma de una singură o scrumieră plină, iar muzica nu contenea să încarce camera cu lumină, aşa cum era întotdeauna acolo. - Hai să-ţi arăt ceva! îmi spuse el, cu emoţiile unui copil care urmează să recite o poezie. A oprit muzica şi s-a aşezat în faţa clapei, cu spatele la mine. Sorbeam din paharul de vin ca şi când aş fi băut ambrozie. Obrajii mi-au luat foc. Ştiam ce avea să urmeze, deşi nu se mai întâmplase vreodată până atunci, dar vai, de câte ori nu mi-am imaginat... De la primele acorduri am ştiut- Thinking of you- piesa lui pe care o ascultasem înnebunită şi cu el, şi singură, şi pe Ipod şi pe telefon- oricum şi oriunde. Sunetele senzuale ale acestui orgasm cu esenţe de jazz, m-au făcut să-mi aprind o ţigare, să închid ochii şi să mă gândesc la prima dată când ne-am întâlnit. Îi zisesem că e arogant şi că nu mă epata deloc. De fapt, mai tare îmi plăcuse de prietenul lui care îmi oferise geaca de piele după minunatul lor concert. Era târziu şi mi-era frig, mă făcusem mică în geaca aceea uriaşă şi stăteam faţă în faţă cu el. Mă interoga, mă plăcea, la sfârşit_după jumătate de bere băută pe fugă_ îmi lasă numărul de telefon. „Sună-mă când ajungi în Bucureşti, fată friguroasă!” În Bucureşti am întâlnit parcă, un alt om- un bărbat cu care împărtăşeam atât de multe lucruri şi gânduri frumoase, un bărbat atent şi grijului. Un artist pe care un alt artist îl simţea atât de special sufletului său. Ne-am iubit fără să respirăm, de fiecare dată altfel, cu altă energie, cu altă dorinţă. Ne-am iubit fără să ne-o spunem vreodată. Doar că ne eram dragi unul altuia. Am refuzat să vin în apartament prima dată. L-am rugat să mă ducă acasă. Azi râde de mine, dar nu eram speriată, băusem cam mult- ăsta era adevărul. Clapele se auzeau languros, simţeam cum o atinge pe fiecare în parte, ca şi când mi-ar atinge pielea. Cânta ca şi când am fi făcut dragoste. Se apleca cu toată greutatea pe clape, se ridica încet, îşi întorcea capul şi-i vedeam ochii închişi şi pleoapele strângându-se. Îl simţeam atât de aproape şi atât de sincer. Simţeam cum, printre acordurile minunatului jazz, se aude Te iubesc, copilo! M-am dus lângă el, mi-am încolăcit braţele în jurul gâtului lui şi l-am sărutat fugitiv pe gât. Piesa se sfârşea, lumina camerei părea din ce în ce mai difuză. Televizorul dezordona nişte imagini mute. S-a ridicat şi m-a luat în braţe. Nu ne mai văzusem de câtva timp. Asta era frumuseţea noastră. De fiecare dată când ne vedeam, era ca pentru prima dată- un pic mai personali, dar la fel de emoţionaţi. -Mi-a fost dor de tine, să ştii! – îi şoptesc în timp ce piciorul îmi urcă exact pănă deasupra coapsei lui. Mi-l strânge şi scrâşneşte din dinţi:- Şi mie mi-a fost dor!- îmi spune el sălbatic, cu o poftă teribilă de dragoste, de dans, de beţie, de mine. Am vorbit mult, am râs la fel de mult, canapeaua ne cuprindea pe amândoi, dar noi stăteam fiecare în câte-o margine. Se strânseseră trei sticle de vin goale, două scrumiere umplute până la refuz, două suflete care abia aşteptau să-şi spună poveştile şi privirile, privirile care ardeau în spatele fiecărui cuvânt. Ăsta e primul nostru fel de a face dragoste, nesfârşitul şi minunatul preludiu care nu mai cere şi altceva atunci când ajungem să simţim vârful degetelor celuilalt pe piele. Dimineaţa începea să apară în camera încă luminată de veioză. Trage draperiile- începem să confundăm ziua cu noaptea, începe să ne placă noaptea atât de tare încât să vrem s-o avem şi ziua. Şi noi, de fapt, am făcut dragoste o noapte întreagă, râzând de soarele care nu reuşea să pătrundă între îmbrăţişările noastre.
Mai aromat si mai personal aici