Amintirea şi dorinţa

Construiesc viitorul aici şi acum; merg la pas vioi prin prezent pentru că ştiu că punctul de plecare şi destinaţia trebuie sa fie nedespărţite. Precum amintirea şi dorinţa.

Voi fi întotdeauna cea de acum? Dacă nu, mă vei ajuta tu să fiu. Mă va ajuta momentul ăla din noaptea aia în care am simţit că vei fi, pentru totdeauna, cu mine. Amintirea şi dorinţa. Momentul erotic şi existenţele noastre împreunate.  Surprinsă de propria plăcere, uimită că mă plac, mă merit şi mă simt vie, netedă şi parfumată, metaforic vorbind, alături de tine. Surprinsă de nevoia stabilităţii şi a echilibrului. De plăcerea de a mă maturiza emoţional- în favoarea responsabilităţii, angajamentelor, încrederii şi a implicării.

Momentul ăla din noapte m-a surprins. Au trecut patru luni- dar amintirea lui îmi e temelie. Atunci am înţeles că mă iubeşti. Atunci m-am surprins iubindu-te. Profund. Curat. Cu toată vocea, cu toate lacrimile, tremurul, mişcările şi cu toată tinereţea. Atunci am găsit justificarea iubirii mature, pasionale- uniunea, cumva totală.
Obişnuiam să joc teatru. Să cred că jocurile mele atrag şi excită. Era chiar singura manieră de a trăi felul ăla de amor pe care-l consideram iubire. Şi, Dumnezeule, nu ştiu de ce, dar sunt sigură că am trecut prin tot Iadul şi prin tot Raiul dragostei- de la pur-carnal, animalic, până la seraficele momente de emoţie, timidă emoţie sexuală. Am fost rece ca o piatră de mormânt şi am rănit. Am fost ispititoare şi voluptoasă în toată goliciunea mea precum o nimfă. Am fost, dar pe rând. Niciodată n-am trăit un sentiment de mulţumire, de plenitudine. Şi dacă- era doar o impresie, efemeră, ca toate impresiile.

Scriam mai demult că sunt o fiinţă ciudată- o Diană al cărei însuşi nume invocă ambiguitatea. Luna, metamorfozele - la un moment dat plină, ajunsă apoi la jumătate cu repeziciune şi apoi ca o seceră - acoperită, care dispare în câteva săptămâni. Poate că nu degeaba sunt fascinată de mitul acestei zeiţe- vânătoare, nocturnă, Evă, de neoprit, adorată la răspântii. Ca o adnotare- aş prefera ca răspântiile că fie cea din Times Square, ori cea de pe Champs-Elysees. Şi desigur, Diana care se dă doar bărbatului care aleargă mai repede decât ea. Iar acesta e un adevăr cât se poate de verificat, demonstrat- în sensul lui propriu, fizic.

Voi fi întotdeauna această Diană. Voi avea întotdeauna aripile mele deschise către lună, ogoliul şi îndrăzneala femeii fără prejudecăţi şi temeri. Amintirea şi dorinţa. În schimb, ea n-a ştiut să iubească până acum, a fost incapabilă, ori n-a vrut, ori n-a avut pe cine. Se simţea tânără şi, după câteva aşa-zise iubiri, simţea că îmbătrâneşte într-o clipă, sătulă, dar nesatisfăcută- agonie. Am descoperit în acea Diană că ea nu era îndrăgostită de iubire, ci de ea însăşi. Această iubire perversă de sine a fost pentru această Diană, subsemnata, o capcană necesară- mai mult întinsă decât aceea a demonilor iubirilor mici, consumate diferit.

Capcana- veninoasă, dar necesară, mi-a deschis ochii-" Diana, nu ai dreptul să răneşti pe nimeni în afară de tine." Trebuie să fiu conştientă că viaţa, mai presus de orice, nu este niciodată generoasă de două ori şi că amintirea şi dorinţa trebuie să fie nedespărţite. E adevărat, temerile îmi dau târcoale- iubesc, dar mi-e frică de topire, de dezintegrarea iubirii ăsteia pe care o simt atât de adânc. Tocmai pentru că e atât de bine înfiptă în mine, tocmai de aceea teama creşte- pentru că eu eram învăţată să nu împart şi să nu împărtăşesc sentimente, cuvinte şi viaţă. Eram echilibrant de egoistă - parafrazând, ziceam, în glumă desigur- am terminat o carte, am iubit un bărbat.

N-am mai apucat să termin nicio carte- am preferat să trăiesc foarte mult. Să-mi găsesc laguna mea, refugiul în care să pot să trăiesc iubirea liniştită. S-o învăţ, că de simţit o simţeam, dar atât de nou îmi era sentimentul, încât mi-era frică să mă avânt. Undeva, tu eşti filtrul tuturor celorlalte experienţe ale vieţii mele. Şi o ştii. Pregăteşti şi ţii cald, ca un foc permanent, căminul iubirii mele. Mă aştepţi întotdeauna, orice s-ar întâmpla. Mă ajuţi să fiu eu. Cu tot cu amintire. Cu tot cu dorinţă.

Pentru tine, cu tot ce pot să ofer, spun: Te iubesc!